duminică, 28 august 2011

Tara - lacrima Europei




Cred ca dupa primele trei imagini a priceput toata lumea de ce raul Tara poarta supranumele de "lacrima Europei". Va mai scriu doua-trei informatii generale despre raul Tara ca sa fim cu totii pe aceeasi pagina (nu ca n-ati putea sa le aflati de la prietenu' google), si-apoi va povestesc in cuvinte si-n imagini ultima noastra aventura pe Tara.
Raul Tara se afla in Muntenegru, in Parcul National Durmitor si formeaza cel mai lung (peste 100 km) si adanc (aprox 1300m) canion din Europa si al doilea din lume, dupa Grand Canyon. Pe o buna bucata (sa tot fie vreo 20-30 de km), Tara formeaza granita dintre Muntenegru si Bosnia, dupa care se uneste cu raul Piva pentru a forma raul Drina care curge in continuare in Bosnia. .
Raftingul si kayaking-ul este interzis intre orasul Mojkovac si Splavište (punctul de start, unde rangerul iti ia o sapca de bani inainte sa te lase sa pui caiacul pe apa). Inca nu ne-am lamurit exact daca e interzis pentru ca sunt portiuni de grad IV si V sau pentru ca vor sa protejeze mai bine flora si fauna din zona. Cele trei imagini de mai sus sunt din "zona interzisa" de pe un pod descoperit de Oana.
Bucata navigabila se intinde de la Splavište pana la Šćepan Polje, unde raul paraseste Muntenegru. Autoritatile locale zic (pe harta turistica) cum ca bucata ar avea 87 de km dar noi am masurat-o cu prietenu' Google Earth la vreo 65 de km.
Pretul care ti-l cere rangeru ca sa te dai pe toata bucata e de 63 de euro. Ni se pare cam mult sa dai aproape un euro pe kilometru, dar se pare ca nu-i prea scump din moment ce am revenit, vorba aluia de pe youtube: "e scumpe dar se merita". Am spus ca am revenit, pentru ca aceiasi "temerari" mai facusem o tura pe Tara in luna iunie, tura incompleta care ne-a cam bantuit pe 5 dintre cei 7 "temerari" pana ne-am intors.
Si-acum ca v-am facut o (prea lunga) introducere, cum ar zice unguru': Let the story begin...

Plecat-au 4 din Bucuresti, si cu mine (din Cluj) 5, ne-ar mai fi trebuit inca pe-atati s-o punem de-un Penes Curcanul, si-asa ca am pus-o doar de-o caiaceala pe Tara. Ne-am intalnit dis de dimineata la o benzinaria (ca tot romanu') din Drobeta Turnu Severin, ne-am reorganizat putin in doua masini si-am trecut Dunarea la fratii nostri sarbi. Dupa un drum de vreo 10 ore prin spatiul ex-yugoslav (cum ar zice un narator de soi) din care eu nu-mi amintesc aproape nimic pentru ca am dormit in spate ca soarecele-n siloz, ne-am oprit la un restaurant sarbesc unde am mancat un platou de miel pe care insist, dar insist, sa vi-l arat:


Imi pare putin rau ca nu vi-l pot arata complet, dar n-am apucat sa scot "smartfonu", ca flamanzii mei au si bagat furculitele-n carnea mielului. Oricum, cred ca va puteti face o idee ce orgasme culinare s-au intamplat pe-acolo.
Ne-am mai oprit putin pe malul unui lac din Serbia care mie-mi place foarte mult. Nu stiu cum ii spune dar va arat o imagine:


De-aici nu ne-am mai oprit decat in Muntenegru. Am ajuns spre seara la gazda noastra de data trecuta, Rade, proprietarul campingului Eko Oaza, care s-a bucurat foarte mult sa ne aiba din nou ca oaspeti dupa  doar doua luni de la prima vizita. Va recomand cu caldura campingul Eko Oaza chiar daca sunteti doar in trecere prin zona, in drum spre mare. Pentru ca ne-am simtit foarte bine ca oaspeti ai lui Rade si ai familiei sale, consider ca merita sa postez aici reclama lor de pe youtube:



Dupa bucuria revederii, am trecut la paharele de slibovica (shlibovitza) rece pe care Rade insista sa le serveasca cu oaspetii lui, semanand mult cu o gazda din Maramures (nici slibovica nu e mult diferita de palinca noastra de prune din Maramures). Intre timp, sotia lui Rade ne-a pregatit o cina delicioasa pe care am mancat-o pe nerasuflate, atat de buna incat am si uitat sa scot "smartfonu" sa o fotografiez pentru voi. Va pot spune ca mi-am depasit recordul la mancat pastrav. Am reusit sa termin doi pastravi marisori (si sunt grozav de mandru de mine).

<dayone>

Ziua urmatoare , pe la pranz ne-am deplasat la Splavište de unde a inceput caiaceala. Ne-am luat pe noi costumele de neopren (fara de care esti un om mort pe Tara) si, cu Dirigu in frunte, am pornit:


 Dirigu' deschide drumul.


 Pe bucatile linistite de apa mai stam la cate o poza.


Nu trece mult si se vede celebrul pod Djurdjevica Tara.


Dirigu cu Oana si vin si eu la bagare-n seama. :)


Toti turistii se fotografiaza pe podul Djurdjevica Tara, noua ne plac mai mult pozele de sub pod.


Prima oprire... "Cold Drinks" :)




Prima cascada


Dirigu face o poza cu "toata clasa": Aurel, eu, Ovidiu (Directoru') si Oana.


Mai vaslim putin si pe seara ajungem la...


... campingul (ei zic motelul) Radovan Luka, unde incheiem ziua cu o cina "din brishca" pentru ca mancare nu aveau, in schimb aveau bautura pentru un batalion.

</dayone>

<daytwo>

Incepem ziua a doua cu un mic dejun, tot din brishca, echipare in neoprene, o baita in rau, cateva poze facute de gazdele noastre de la Radovan Luka Camp, si la vaslit...








Ne oprim pentru o baie cu sarituri de pe stanca intr-o bulboana adanca si foarte frumoasa.

Prindem si cateva repezisuri noi pentru mine, pentru ca data trecuta, eu nu am ajuns pana aici.





Ne oprim din nou la cea mai frumoasa cascada pe care am vazut-o vreodata. De fapt sunt 2 cascade una langa alta. Enjoy...








A doua cascada.


Now, isn't that sweet? :)



Dusmanul (foamea) ne face sa ne oprim din nou intr-un loc ceva mai banal, fara stanci de sarit, fara cascade de admirat.


Putin mai incolo Dirigu mai gaseste o cascada, ceva mai retrasa, a trebuit sa facem (foarte) putin canyoning ca sa ajungem la ea. As zice ca merita si ea un loc in primele 3 cascade.


Dupamasa - spre seara ajungem la campingul bosniac  Encijan (Enţian). Aici mancare aveau din belsug dar nu aveau locuri de cazare deci a trebuit sa scoatem corturile.


Dupa ce am intins tot echipamentul pe un "throwline", am inceput sa aratam ca o mica sarta de tigani. :)




Cea de-a doua zi se incheie cu o cina delicioasa din care felul principal era MIEL, spre bucuria mea. Am mai stat la o poveste si o bere Nikšićko, preferata mea.

 </daytwo>

Mi-a placut mult atmosfera de la campingul Encijan. Terasa la care am mancat avea o groapa pentru foc si o gaura rotunda in acoperis, pentru fum. Focul mi-a prins bine de doua ori: ma incalzea la spate si gonea insectele (singurul lucru care nu-mi place in Muntenegru) cu fumul care pentru noi nu s-a dovedid greu de suportat.

<day three>

To be continued... statzi tunatzi ...

2 comentarii:

  1. O sa ai atata succes incat hoarde de romani se vor napusti sa distruga parcul natural. La anu o sa mancati numa mici la terasele cu specific românesc deschise de localnici. Berea Burger se va comercializa in PETuri in forma de caiac !
    A fost misto, Florine,sper sa nu se indeplineasca nimic din profetia mea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place. Pe bune. Nu-i lua tu Nobelu pentru literatura dar in cele scrise te-am regasit. Eu am cetit tot si nu am atipit. Asta e ceva la 50+. Nu pot sa te mai laud ca or zice pretenii ca ti-o murit laudatorii.

    RăspundețiȘtergere